Ilie Imbrescu s-a născut la 26 aprilie 1909, în localitatea Dalboșeţ, judeţul Caraș, în familia unui preot bănăţean. A studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, dar va reveni la București pentru a urma studiile doctorale. În 1936 a fost exmatriculat, iar în 1938 a fost arestat pentru activitatea sa în cadrul unei organizații legionare. Va fi eliberat după câteva luni, dar în 1942 va fi din nou reținut de Siguranță pentru câteva luni și trimis la Mănăstirea Tismana, în lagărul pentru clerici. Din 1943 a început să slujească la Biserica Boteanu, din București, însă, din cauza afilierii sale la grup de rezistență armată, a fost rearestat în 1948. A fost condamnat la 10 ani temniță grea și 15 ani muncă silnică. A trecut prin închisorile Jilava și Aiud. A murit în detenție la 19 noiembrie 1949, de TBC.

„Aș vrea să scriu, dar gândul meu

Se pierde peste larga zare,

Căci mă apasă-un dor greu,

După-a iubirii-nfiorare.”