A fost arestat în 1949, imediat după absolvirea liceului şi pedepsit cu doi ani de închisoare. Va fi eliberat abia cinci ani mai târziu. În 1951 a ajuns la închisoarea Piteşti, unde a trecut prin temuta „reeducare“. În cei cinci ani de detenție, a fost închis la Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Văcăreşti, Bicaz, Borzeşti, Oneşti. După 1989 a fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi şi senator din partea aceluiaşi partid în legislatura 1992-1996. A renunţat însă repede la politică şi s-a preocupat de publicarea poeziilor, a memoriilor sale şi ale tatălui său. A trecut la Domnul pe 7 martie 2011 la Bucureşti.

„Trece prin hoitul meu încă viu, venind de nu ştiu unde, o voce nemaiauzită, înfiorată, mângâietoare, dictându-mi versurile unei poezii spusă de la început şi până la sfârşit fără nici o ezitare, o poezie pe care nu am gândit-o, dar care s-a revărsat în mine ca un balsam dumnezeiesc:

– Cine mă strigă: Mihai!… şi îmi bate

La porţile inimii mari şi-ntristate;

De-mi farmec auzul cu strigătul ei?

– Sunt eu, prea iubite, ţi-aduc ghiocei,

Ţi-aduc primăvara şi dorul să vii.

Sunt Paştile astăzi, iar tu întârzii

Şi tristă, cu noaptea, te-aştept în veghere.

Grăbeşte, e timpul să mergi la-Nviere!

– Ce stranie jale chemarea-ţi mi-aduce…

Nu-i timpul, iubito, sunt încă pe cruce.

Ia-ţi dorul de mână şi pleacă-ndărăt,

Căci scris este ceasul când am să m-arăt

Cu răni încă vii la mâini şi picioare,

Să-ţi spun: – Pune mâna şi vezi de mai doare,

Dar râzi fericită, deşi-s sângerat,

Căci scris e că astăzi din morţi m-am sculat!”