Răzvan Codrescu

Data Nașterii: 07/05/1959
Locul Nașterii: București
Data Morții:
Locul Morții:
Naționalitate: Română
Profesie: Scriitor / Publicist / Editor / Director literar / Redactor-șef / Poet / Eseist

Răzvan Codrescu s-a născut pe 7 mai 1959 la București. Este scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-șef al revistei Lumea credinței, vice-președinte al Asociației Ziariștilor și Editorilor Creștini și președinte de onoare al Asociației „Rost”. A studiat la Universitatea București, Facultatea de litere (licențiat 1983). Cărți publicate: 6 volume de poezii („Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire”, 2002; „Rug aprins. O sută de sonete și false sonete”, 2008; „Crucile pustiei. Poeme neptice”, 2010; „Rost de doină. Cântece fără stăpân”, 2012; „Sonetele lui Dionis”, 2013; Erosstihuri”, 2016), 14 volume de eseuri (de la „Spiritul dreptei”, 1997, la „O introducere în creștinism”, 2016), traduceri din Dante Alighieri („Infernul”, 2006) și Sf. Ioan al Crucii (‚Integrala operei poetice” – în colaborare cu hispanista Anca Crivăț, 2003).

„Vindecat repede de stîngismele primei tinereţi, Petre Ţuţea şi-a asumat crucea şi a trecut cu ea prin toate bolgiile veacului. Crucii şi Neamului le era recunoscător că îi făcuseră onoarea să sufere pentru ele în temniţele comuniste. Între Dumnezeu şi Neamul meu…

Dar neamul acesta îl binemerită, oare, pe cît l-a fost el iubit? E posteritatea lui Petre Ţuţea vie, cuviincioasă, creatoare? Cînd să-l îngroape în cimitirul satului natal, la Boteni, în decembrie 1991, au constatat că sicriul era mai mic decît trupul neînsufleţit, iar groapa era mai mică decît sicriul! Cînd să fie sărbătorit la centenarul naşterii, în octombrie 2002, tot la Boteni, i s-a dezvelit solemn numai soclul, pentru că bustul nu era gata! Acum, la 20 de ani de la trecerea lui la Domnul, ce s-o mai fi întîmplat pe acolo, pe la Boteni? Că pe aici, pe la Bucureşti, nu prea s-a întîmplat mare lucru…”

Bucureşti, România contact@istoriecontemporana.ro